Le Mans 2017: Porsche câștigă in extremis o cursă plină de probleme pentru prototipurile LMP1

După o cursă în care problemele de fiabilitate au măcinat Porsche și Toyota, constructorul german a reușit să preia conducerea la Le Mans în penultima oră și să câștige în fața unor prototipuri din clasa inferioară LMP2.

Cursa de 24 de ore de la Le Mans ne-a oferit în 2017, pentru al doilea an consecutiv, suspans și lupte fascinante pentru trofeul acordat câștigătorilor cele mai dure curse de anduranță din lume.

După ce în 2016 cursa a fost câștigată de Porsche în urma unei probleme tehnice suferite de Toyota cu doar un tur înainte de final, ediția 2017 a fost dominată de problemele de fiabiliatate care au lovit Porsche și Toyota, cei doi constructori de uzină care domină peisajul Mondialului de Anduranță la categoria-regină LMP1 fiind amenințați de prototipurile LMP2, care au fost la doar 60 de minute de o victorie istorică la Le Mans.

Porsche 919 Hybrid, Porsche LMP Team: Neel Jani, Andre Lotterer, Nick Tandy

Porsche câștigă o cursă cu probleme pentru prototipurile LMP1

Cursa de 24 de ore a debutat în forță pentru Toyota, care a condus cursa în primele ore prin două dintre cele trei prototipuri puse la bătaie de constructorul japonez, confirmând astfel timpul-record înregistrat în calificări de Kamui Kobayashi. Primul scurtcircuit al cursei a a avut loc la patru ore de la start, când prototipul Porsche #2 a intrat în garaj pentru înlocuirea motorului electric al sistemului hibrid de propulsie și a revenit pe circuit la 18 tururi în spatele liderilor.

Cu o singură mașină rămasă în fruntea plutonului să se bată cu cele trei mașini Toyota, misiunea Porsche de a câștiga a treia oară consecutiv cursa de la Le Mans părea din ce în ce mai complicată.

În cursul nopții, însă, prototipurile Toyota au fost lovite din nou de probleme. Dacă mașina #8 a fost nevoită să intre la boxe pentru înlocuirea motorului electric la 8 ore de la startul cursei și a revenit pe circuit cu o întârziere de 30 de tururi față de lideri, prototipurile Toyota #7 și #9 au abandonat înainte de jumătatea cursei în urma unei probleme tehnice la nivelul sistemului de ambreiaj, respectiv în urma unui accident cauzat de prototipul LMP2 Oreca #25.

Porsche 919 Hybrid, Porsche LMP Team: Earl Bamber, Timo Bernhard, Brendon Hartley

Cu mașinile Toyota ieșite din cursă și cu celălalt prototip Porsche mult întârziat, mașina Porsche #1 a părut scăpată spre victorie, ajungând la un moment dat la 10 tururi de urmăritorii din LMP2. Totuși, o problemă tehnică a făcut ca Andre Lotterer să piardă putere și să fie nevoit să părăsească prototipul Porsche #1 pe marginea pistei cu doar 4 ore înainte de final.

Porsche 919 Hybrid, Porsche LMP Team: Neel Jani, Andre Lotterer, Nick Tandy

În acest moment, trei prototipuri ale categoriei secunde LMP2 conduceau cursa de la Le Mans, fiind aproape să semneze una dintre cele mai mari surprize din istoria motorsportului. Totuși, timpul rămas până la final i-a permis prototipului Porsche #2, primul care întâmpinase probleme în cursa de la Le Mans, să recupereze handicapul de 3 tururi față de lideri și să treacă dramatic în frunte cu 70 de minute înainte de final, depășind pe circuit mașina Oreca LMP2 #38 a echipei Jackie Chan DC Racing.

Cursa a fost câștigată astfel in extremis de Porsche, singura mașină suplimentară de LMP1 care a reușit să termine cursa fiind Toyota #8, care a bifat locul al 9-lea la general la final. Pe podium și-au făcut loc două mașini LMP2: #38 al echipei Jackie Chan DC Racing și #13 al celor de la Rebellion.

A fost cea de-a treia victorie consecutivă în Le Mans a constructorului german și a 19-a în istorie.

Porsche 919 Hybrid, Porsche LMP Team: Earl Bamber, Timo Bernhard, Brendon Hartley

Luptă până la final în categoria GTE Pro

A fost o cursă plină de suspans și în categoria GT-urilor. Aston Martin și Corvette s-au luptat pe toată perioada cursei pentru întâietate doar pentru ca ultimele 45 de minute să ofere un duel excepțional pentru victorie între Vantage-ul #97 pilotat de Jonny Adam și Corvette-ul #63 care-l avea la volan pe Jordan Taylor.

Lupta a fost câștigată la final de Aston Martin, care a depășit decisiv Corvette-ul după un duel roată la roată care a avut loc în penultimul tur de circuit. Mai mult, modelul american a fost nevoit să se târască pe circuit în ultimul tur din cauza unei pene de cauciuc, astfel că locul al doilea din clasa GTE Pro a fost câștigat la limită de Ford-ul GT #67, o consolare palidă pentru constructorul care câștiga anul trecut cursa la revenirea în Le Mans.

 

Sursa: automarket.ro

About admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*