Simona HALEP SUPREMĂ! Primul lider mondial la fete din istoria României! Victorie autoritară în fața Jelenei Ostapenko

Românca Simona Halep s-a calificat în finala turneului de la Beijing, China, după ce a trecut de letona Jelena Ostapenko, scor 6-2, 6-4.

Simona Halep, 26 de ani, va fi, începând de luni, NOUL NUMĂR 1 WTA, depășind-o pe spanioloaica Garbine Muguruza.

Este prima jucătoare din România care ocupă această poziție, fiind, în același timp, cel de-al 25-lea lider mondial WTA!

Simona Halep este cel de-al doilea lider mondial din istoria tenisului românesc la simplu, după Ilie Năstase, care a inaugurat Era Open din fotoliul de număr 1 ATP, în 1973.

Este cea de-a 27-a finală a carierei pentru Simona și a cincea a anului, după Madrid, Roma, Roland Garros și Cincinnati. Adversara de mâine din finala de la Beijing se va decide în meciul Petra Kvitova-Caroline Garcia.

  • Simona Halep la Turneul Campioanelor » Ce șanse are românca să se impună în Singapore

“Cuvintele nu pot descrie ce simt acum. Este uimitor că sunt numărul 1 mondial. Mulțumesc fanilor pentru sprijin. Am făcut meciuri extraordinare. Mulțumesc, China.

Sunt foarte emoționată. Este uimitor. Mulțumesc familiei și echipei mele, Darren, Andrei, Teo. E ziua mea specială”Simona Halep

Simona Halep a jucat perfect în meciul cu Jelena Ostapenko, locul 8 WTA. În primul set, românca a făcut două break-uri, a controlat jocul și schimburile. Simona nu i-a permis letonei să fie agresivă și a pus-o mereu în dificultate.

Setul doi a fost mai echilibrat, Ostapenko reușind un break, dar Simona a fost din nou mai sigură și puternică mental și fizic. Românca a câștigat de două ori pe serviciul adversarei și s-a impus, grație unui serviciu excepțional.

Simona Halep – Jelena Ostapenko 6-2, 6-4

GAME, SET, MECI SIMONA HALEP: Românca a câștigat game-ul la 0 și câștigă acest meci după o ora și 15 minute
Break Halep, 5-4: 
Simona este la pas de a servi pentru a câștiga meciul. Ostapenko a făcut dublă greșeală când Halep a avut minge de break, iar românca urmează la serviciu

Game Halep, 4-4: Simona oprește seria de  game-uri a letonei. Chiar dacă a câștigat acest game, jocul lui Halep pare într-o ușoară scădere, letona fiind tot mai des la conducerea punctelor
Game Ostapenko, 3-4: 
Letona câștigat facil și acest game, în care a dominat și a fost jucătoarea mai agresivă și mai precisă, reușind să o pună în dificultate pe Simona
Break Ostapenko, 3-3: 
Jelena a reușit break-ul în acest game, după o evoluție mai slabă a Simonei, care a avut un joc pasiv și nu a încercat să mai controleze punctele

Break Halep, 3-2: Simona reușește primul break din acest set și are prima șansă de a câștiga meciul. Ostapenko a greșit din nou mult și a servit slab, permițându-i Simonei să fie agresivă și să returneze puternic

Game Halep, 2-2: Simona reușește să egaleze scorul în acest game. Deși a condus cu 30-0, românca a fost egalată, dar a reușit să se impună după două puncte jucate perfect
Game Ostapenko, 1-2:
 Începutul setului doi este mult mai echilibrat decât primul, schimburile fiind mai aspre și mereu la limită. Jelena reușește să fie mai sigură, dar Simona pune mereu presiune
Game Halep, 1-1: 
Simona egalează rapid, după un game în care a servit aproape perfect și nu i-a lăsat nicio șansă adversarei.
Game Ostapenko, 0-1: 
Letona și-a câștigat cu ceva emoții game-ul de serviciu și este pentru prima dată în avantaj.

A început setul doi. Ostapenko servește prima

SET HALEP 6-2: Simona Halep câștigă primul set după 38 de minute. Simona a servit perfect în acest game, câștigat la 0. Jocul româncei este la un nivel ridicat, nu greșește, lovește mereu la limită și profită de orice ezitare a adversarei

Break Halep, 5-2: Românca este la un pas de a câștiga setul, având un avans de două break-uri. După un game extrem de lung, de peste 10 minute, Simona a reușit să profite de greșelile adversarei și a făcut al doilea break din set

Game Halep, 4-2: Simona își păstrează avantajul. Românca a salvat o minge de break și în continuare are un joc precis, cu puține erori

Game Ostapenko, 3-2: Letona se menține aproape de româncă. După mai multe schimburi jucate la limită, Jelena reușește să închidă game-ul cu o lovitură direct câștigătoare. Ostapenko începe să greșească tot mai puțin, dar jocul ei este în continuare sub al Simonei
Game Halep, 3-1: 
Simona continuă să servească foarte bine și nu-i permite adversarei să returneze puternic și să fie agresivă. Astfel, jucătoarea noastră reușește să conducă punctele

Game Ostapenko, 2-1: Letona reușește primul game al meciului. Jelena începe să intre în ritmul care îi covine și a făcut mai puține greșeli.
Game Halep, 2-0: 
Simona își câștigă game-ul de serviciu și își mărește avantajul. Letona a condus cu 30-15, dar Simona a servit de două foarte bine și a reușit astfel să câștige game-ul. La finalulg game-ului, Ostapenko a avut o reacție nervoasă și a aruncat cu racheta
Break Halep, 1-0: 
Ostapenko începe ezitant meciul. Letona a făcut trei greșeli neforțate și Simona a câștigat lejer game-ul. Încă de la început, Jelena este foarte agresivă și încearcă să lovească decisiv

A început meciul. Ostapenko servește prima

Sursa: gsp.ro

About admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*