Simona Halep – Johanna Konta 1-2 » Vis spulberat! Simona Halep ratează locul 1 WTA și este eliminată de la Wimbledon, după un meci incredibil pe Terenul Central

Simona Halep (locul 2 WTA) a pierdut meciul din ”sferturi” de la Wimbledon, în fața Johannei Konta, scor 7-6 (2), 6-7 (5), 4-6, și a ratat șansa de a deveni în premieră numărul 1 în clasamentul mondial!

  • În semifinale, Johanna Konta, care va fi prima britanică în semifinale la Wimbledon, după 39 de ani, va juca împotriva lui Venus Williams;
  • Lider mondial devine Karolina Pliskova, 25 de ani, din Cehia;

Jucătoarea noastră a început perfect meciul de astăzi și a condus cu 3-0 după ce a realizat break-ul la 2-0. La mijlocul primului set, Konta a făcut re-break-ul și a egalat pe tabelă ducând meciul în tie-break, unde Simona s-a impus cu 7-2.

În setul secund s-a mers cap la cap, ambele jucătoare servind foarte bine și neavând probleme pe propriul serviciu. La fel ca în primul set jocul s-a dus în tie-break, dar de această dată ocupanta locului 7 s-a impus, scor 7-5 și a trimis meciul în decisiv.

Simona a început setul trei cu un game și jocul a mers de la egal la egal până la 2-2, când Konta a făcut break-ul și nu i-a mai dat nicio șansă Simonei.

Konta e prima jucătoare britanică ce ajunge în semifinale la Wimbledon după 39 de ani!

Simona Halep – Johanna Konta 7-6 (2) / 6-7 (5) / 4-6

SETUL 3: 4-6

4-6 GAME, SET, MECI! Johanna Konta câștigă meciul și merge în semfinale la Wimbledon, iar Simona Halep ratează șansa de a urca pe locul 1 în clasamentul WTA!
4-5 Game Halep! 
Simona îi răspunde lui Konta cu aceeași monedă și câștigă fără să piardă vreun punct! Cel mai important game acum urmează! HAI SIMONA!
3-5 Game Konta!
 Johanna câștigă un game la 0, dar la serviciu urmează Simona!
3-4 Game Halep! 
Game alb pentru Simona, care își face rapid serviciul, iar acum urmează un game extrem de important pe serviciul Johannei Konta!
2-4 Game Konta! 
Johanna își continuă parcursul foarte bun, iar Simona e obligată să câștige acest game pe propriul serviciu!
2-3 BREAK KONTA! 
Johanna profită pentru a doua oară că nu-i intră serviciul Simonei și face break-ul!
2-2 Game Konta! 
Au trecut două ore și 18 minute de la startul meciului și niciuna dintre cele două jucătoare nu renunță!
2-1 Game Halep! 
Deși a comis o dublă greșeală, Simona continuă să fie fantastică pe propriul serviciu!
1-1 Game Konta! 
Johanna câștigă extrem, extrem de greu pe propriul serviciu după un game de peste 10 minute! Simona a fost foarte aproape să facă break-ul!
1-0 Game Halep! 
Simona începe bine setul decisiv după ce a încheiat game-ul cu un lob peste Konta! Johanna va servi cu mingi noi!
A început setul decisiv! Simona servește!

SETUL 2: 6-7 (5)

6-7 (5-7) GAME, SET Johanna Konta câștigă tie-break-ul și setul doi. Acesta e primul set pe care-l pierde Simona la această ediția de la Wimbledon.

6-6 Game Halep! Simona reușește un game alb de toată frumusețea, iar acum urmează un tie-break pentru locul! HAI SIMONA!
5-6 Game Konta! 
Johanna servește foarte bine și o obligă pe Simona să greșească în mod repetat! Simona servește pentru a rămâne în meci!
5-5 Game Halep! 
Simona își face serviciul, dar a luptat nebunește pentru asta în fața Johannei!
4-5 Game Konta!
 Meciul continuă să fie la fel de echilibrat ca primul set!
4-4 Game Halep! 
Simona salvează două mingi de break și își adjudecă game-ul!
3-4 Game Konta! 
De data aceasta, Konta reușește să își apere cu lejeritate serviciul;
3-3 Game Halep! 
Impecabilă! Simona egalează, după un nou game fără emoții pe propriul serviciu;
2-3 Game Konta! 
Game cu emoții mari pentru Johanna. Britanica a condus 40-0, a fost întoarsă, după care a bifat două puncte consecutive. Simona vânează greșeala, dar aceasta ÎNCĂ nu vine!
2-2 Game Halep! 
Joc autoritar al Simonei Halep, care servește excelent, controlează punctele din mijlocul terenului și egalează, după 4 puncte consecutive la zero;
1-2 Game Konta! 
Britanica pare că s-a calmat după înfrângerea din tiebreak și încearcă să revină în meci;
1-1 Game Halep! 
Simona își apără serviciul, nu fără emoții, evoluând agresiv de pe linia de fund;
0-1 Game Konta! 
a servit la intrarea în al doilea set. În tribună, Wim Fissette, fostul antrenor al Simonei, suferă alături de britanica în vârstă de 26 de ani. Konta se impune la 30.

SETUL 1: 7-6 (2)

7-6 (7-2 tie-break) GAME, SET HALEP! Simona e tot mai aproape de locul 1 WTA, după ce și-a adjudecat primul set al meciului cu Johanna Konta la tie-break!
6-6 Game Konta!
 Johanna continuă să lupte de la egal la egal și trimite meciul în tie-break!
6-5 Game Halep! 
Simona e din nou la un game de câștigarea primului set! Jucătoarea noastră e fantastică la serviciu! 
5-5 Game Konta! 
Johanna servește foarte bine și își adjudecă game-ul fără prea mari emoții!
5-4 Game Halep! 
După 3 game-uri consecutive pe care le-a pierdut Simona revine și se apropie de câștigarea primului set! 
4-4 Game Konta! 
Johanna revine de la 0-30 și câștigă un game care părea al Simonei. Au trecut deja primele 30 de minute ale partidei și jocul e echilibrat!
4-3 BREAK KONTA! 
Johanna a pornit jocul agresiv și a câștigat pe serviciul Simonei fără ca românca să ia vreun punct! Konta va servi cu mingi noi!
4-2 Game Konta! 
Game alb pentru Johanna, după o serie de servicii foarte bune. Simona a încheiat game-ul cu o minge trimisă în fileu!
4-1 Game Halep! 
Serviciul Simonei n-a mai funcționat la fel de bine ca în game-urile anterioare! Jucătoarea noastră a câștigat totuși după ce a ajuns la avantaje.
3-1 Game Konta! 
Johanna câștigă și ea un prim game, însă jocul acesteia continuă să scârțâie!
3-0 Game Halep!
 Simona câștigă greu pe propriul serviciu după ce ajunge la avantaje! Simona continuă să profite de erorile adversarei, care pare să nu fie intrată deloc în joc!
2-0 BREAK HALEP!
 Simona câștigă și pe serviciul adversarei și are un început de meci perfect. Jucătoarea noastră returnează foarte bine serviciile Johannei Konta!
1-0 Game Halep! 
Simona servește bine, dar profită și de erorile neforțate ale adversarei!
A început meciul!
 Halep servește prima!
Cele două jucătoare au ieșit la încălzire în timp ce la Wimbledon a început ploaia! Partida urmează să înceapă în câteva minute!

Istoricul întâlnirilor dintre Halep și Konta

În circuitul WTA, Konta conduce la întâlnirile directe cu 2-0, după victoriile obținute în 2015 la Wuhan și anul acesta în sferturile de finală de la Miami, dar Halep s-a impus în meciul de FED Cup jucat la Constanța, la finalul lunii aprilie.

Simona Halep a trecut de Victoria Azarenka în optimile de finală și nu a cedat niciun set la această ediția a turneului, în timp ce Konta a învins-o runda trecută pe Caroline Garcia (22 WTA), 7-6, 4-6, 6-4.

 

Sursa: gsp.ro

About admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*