• În sferturi, Simona Halep o va întâlni pe Anett Kontaveit (24 de ani, 31 WTA), care a trecut de Iga Swiatek (18 ani, 56 WTA), scor 6-7(4), 7-5, 7-5. Meciul va avea loc miercuri dimineață, la o oră ce va fi comunicată ulterior de organizatori.

Elise Mertens nu e tocmai adversara pe care să vrei să o întâlntești în fazele superioare ale Grand Slam-urilor, iar ultimul meci direct, pierdut dureros de Halep după ce a condus cu set și break la Doha 2019, putea să cântăreacsă enorm în psihicul Simonei. Doar că jucătoarea noastră și-a lăsat la vestiare orice strop de emoții și a pășit pe teren hotărâtă să nu mai repete greșelile făcute în trecut contra belgiencei.  

SIMONA HALEP ȘI TESTUL DE MATURITATE DIN PRIMUL SET

Halep știa că Mertens va încerca să o atace din toate pozițiile, însă românca a venit cu temele făcute pentru acest meci. Defensiva elevei lui Darren Cahill a funcționat la cote maxime, obligând-o pe Mertens să lovească mereu o lovitură în plus. Un joc inteligent i-a adus rapid Simonei un avantaj pe tabelă, 3-1.

Cum fluctuațiile sunt inevitabile, mai ales în meciurile de o asemenea încărcătură, Halep a scăzut puțin nivelul accelerației, suficient pentru ca belgianca să simtă asta. Mertens a recuperat, și-a construit cu răbdare revenirea și a luat 3 game-uri la rând.

Părea o ipostază favorabilă pentru Mertens, dar Halep s-a regrupat excelent și, grație defensivei sale de fier și a unor veniri la fileu inspirate, Simona a pus stăpânire pe ritmul jocului și a câștigat 3 game-uri la rând, prin care și-a adjudecat primul set.  

„CÂND NU-I GREU?” SIMONA HALEP ȘI MOMENTUL PSIHOLOGIC CARE I-A ADUS VICTORIA

Manșa secundă a debutat cu un asediu impresionant al Simonei, care s-a distanțat într-o clipită la 3-0. Selecția loviturilor lui Halep din acele momente de joc a fost una demnă de o dublă câștigătoare de turnee de Mare Șlem: Simona a servit excelent, a atacat cu multă precizie și a reușit câteva passing-uri admirabile din defensivă.

Deși indiciile duceau către un set la discreția lui Halep, lucrurile au stat puțin diferit. Mertens n-a abandonat lupta, reușind să-și recupereze ambele break-uri după ce și-a ridicat brusc nivelul jocului. Egalată după ce a condus cu 3-0 și 4-2, Simona a rămas însă concentrată, conștientă că va fi penalizată dacă se lasă pradă emoțiilor.

La 4-4 s-a consumat momentul psihologic al meciului. Halep a irosit inițial patru mingi de break, însă a fructificat-o pe cea de-a cincea. Imediat, Simona n-a mai scăpat situația de sub control și a închis meciul cu serviciu, obținând binemeritata calificare în sferturi la Australian Open.

SIMONA HALEP – ELISE MERTENS 6-4, 6-4

6-4, Game, Set, Meci Halep: Simona câștigă game-ul la zero și se califică în sferturi la Australian Open!

5-4, Break Halep: Încă un test de maturitate trecut cu brio de jucătoarea noastră. Simona a rămas concentrată după momentele mai bune avute de Mertens, reușind să anihileze avantajul psihologic pe care belgianca îl avea după revenirea izbutită în set. Halep reușește break-ul la cea de-a cincea oportunitate avută și va servi pentru calificarea în sferturi.

4-4, Break Mertens. Ce păcat! Simona risipește avantajul, iar belgianca reușește să egaleze după ce mai devreme era condusă cu 0-3 și 2-4. Elise a profitat de câteva mingi scurte trimise de Simona și nu a ezitat să vină la fileu pentru a o penaliza pe Halep.

4-3, Game Mertens: Belgianca nu abandonează lupta și reușește să-și păstreze eficiența arătată în ultimele game-uri. Elise se impune la 15 și vine din nou la un singur game în spatele Simonei.

4-2, Game HalepSplendidă evoluția jucătoarei noastre din acest game. Simona n-a arătat momente de slăbiciune și s-a impus la zero, făcând un nou pas spre victorie.

3-2, Game Mertens: Game-fulger reușit de Mertens. Belgianca reușește al doilea game consecutiv și se apropie din nou pe tabelă. Deși părea învinsă în urmă cu câteva momente, Elise și-a schimbat brusc atitudinea și face eforturi mari pentru a rămâne în meci.

3-1, Break Mertens: Belgianca își dă seama că nu mai are nimic de pierdut și reușește să recupereze unul dintre cele două break-uri. Simona și-a pierdut puțin concentrarea, pierzându-și serviciul la 15.

3-0, Break Halep: Simona este de neoprit în aceste momente. Halep lovește cu multă precizie, aproape de linii, continuă să etaleze o defensivă senzațională și mai face un break.

2-0, Game Halep: Defensivă cu adevărat colosală a Simonei Halep, care revine de la 15-30 și câștigă câteva puncte sclipitoare, consolidându-și avantajul din setul secund.

1-0, Break Halep: Excelent început de set secund pentru Simona Halep. Jucătoarea noastră a revenit de la 15-40, a luptat exemplar pentru fiecare punct și a reușit break-ul după un schimb în care a dominat-o pe Mertens la toate capitolele.

⇒ A început setul secund, cu Elise Mertens la serviciu!

6-4, Game, Set Halep: Simona fructifică cea de-a patra minge de set avută și trece în avantajul partidei. Halep nu s-a lăsat descurajată după ratarea primelor trei oportunități de set avute și a închis setul în special datorită serviciului. 

5-4, Break Halep: Bravo, Simona! Jucătoarea noastră se mobilizează excelent pentru acest game, unul dominat cu o autoritate demnă de invidiat. Simona a dictat ritmul punctelor și a împins-o pe adversara sa mai mult în spatele terenului. „Ce tenis bun!”, exclamă și Alexandra Dulgheru. Halep va servi pentru a închide primul set.

4-4, Game Halep: Simona iese cu bine dintr-un game dificil, în care Mertens a continuat să-și etaleze jocul ei deosebit de agresiv. Halep a gestionat cu mult calm situația, nu a cedat sub presiunea de la 30-30 și a închis game-ul cu o scurtă de efect

3-4, Game Mertens: Belgianca salvează două mingi de break ale Simonei și preia pentru prima oară conducerea în meci. Elise joacă inteligent și o plimbă pe Simona Halpe pe tot terenul, adoptând un stil de joc foarte variat. „Niciodată nu am văzut-o pe Mertens jucând atât de bine contra Simonei”, spune Alexandra Dulgheru, unul dintre comentatorii partidei.

3-3, Break Mertens: Belgianca profită de cel mai slab game făcut până acum de Simona. Condusă cu 0-30 și 15-40, Simona n-a găsit cheia pentru a recupera avantajul belgiencei. Simona a gestionat cu pasivitate un schimb din zona fileului, acela fiind momentul psihologic al game-ului

3-2, Game Mertens: Belgianca rămâne aproape și se impune într-un game în care Simona a fost extrem de prezentă. Jucătoarea noastră a forțat la 30-30, însă a trimis un forehand puțin în afara terenului.

3-1, Game Halep: Simona își consolidează avantajul printr-un game câștigat la zero. Mertens încearcă să dicteze ritmul punctelor, însă jucătoarea noastră stă excelent în defenisvă, returnează aproape tot și o forțează mereu pe belgiancă să lovească o lovitură în plus. 

2-1, Break Halep: Primul break al partidei vine în cel de-al treilea game! Simona a avut răbdare să-și construiască punctele, a trecut peste cele 3 mingi de break ratate anterior, fructificând-o pe cea de-a patra cu un forehand în cross excelent plasat. Jucătoarea noastră joacă solid și curajos în acest start de meci

1-1, Game Halep: Simona începe excelent pe propriul serviciu și contracarează printr-un game alb. Adversara Simonei a încercat să lovească decisiv aproape toate mingile, dar a sfârșit prin a izbuti câteva erori neforțate.

0-1, Game Mertens: Prim game câștigat fără probleme de belgiancă. Singurul punct disputat a fost chiar primul al întâlnirii, unul în care cele două au oferit un „raliu” superb, câștigat de Mertens. Elise a încheiat game-ul cu un forehand superb în lung de linie.

⇒ A început partida! Elise Mertens va servi prima

⇒  Cele două jucătoare și-au făcut apariția pe Arena „Rod Laver”, urmând ca în momentele următoare să efectueze încălzirea

Sursa: gsp.ro