Se apropie momentul zero pentru anul şcolar. Nelu Tătaru: La jumătatea lui august vom şti exact cum se deschid

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, luni, că, după jumătatea lunii august, autorităţile vor anunţa cum se vor deschide şcolile.

Ministrul Sănătăţii a fost întrebat cum vede deschiderea anului şcolar dacă evoluţia noului coronavirus se va menţine.

„Nu facerm supoziţii într-un context în care suntem la o lună şi jumătate faţă de începutul şcolii. În a doua jumătate a lunii august vă vom spune exact cum se va deschide şcoala”, a declarat Nelu Tătaru.

În urmă cu câteva zile, preşedintele Klaus Iohannis a spus că este de părere că ar fi complicat ca în România să existe doar şcoală online şi totul se îndreaptă spre un scenariu mixt.

„Ar fi foarte complicat să avem numai şcoală online. Atunci, sigur ne îndreptăm spre un scenariu mixt. Şi în funcţie de condiţiile locale, vom aveam mai mult şcoală normală, cu elevii la şcoală, sau mai multă şcoală online, sau sistem mixt”, a mai spus Iohannis.

Sursa: zf.ro

About admin