Naționala România va evolua cu medaliile de bronz pe masă la Euro 2018 de handbal feminin. Tricolorele luptă cu Olanda la Paris, duminică, de la ora 15.00 (în direct la TVR 1)
Învinse de Rusia în semifinale, 22-28, româncele ar putea să-și ia revanșa contra batavelor (21-27 în penultimul act cu Franța).
Cele două echipe s-au mai întâlnit și în Grupa Principală 2. Atunci, olandezele au învins România, scor 29-24. De altfel, Olanda a câștigat grupa II principală. Formația e pregătită de daneza Helle Thomsen, fosta antrenoare a celor de la CSM București. Formația lui Martin Ambros ar putea aduce a doua medalie continentală din istoria naționalei feminine de handbal. Mai avem în palmares un bronz la Euro 2010, 16-15 în finala mică împotriva Danemarcei.
De asemenea, în 2000, la București, am terminat pe locul 4. Reamintim că fetele au reușit deja calificarea la Mondialul din 2019, din Japonia. Pentru a merge la Jocurile Olimpice 2020 tricolorele trebuie lupte pentru ultimele șase locuri destinate Europei la cele trei turnee de calificare ce vor avea loc în perioada 19–22 martie 2020. Meciul are o miză și pentru Eliza Buceschi, 43 de goluri marcate în turneul final din Franța. Jucătoarea de la Corona Brașov trebuie să înscrie 8 goluri pentru a o depăși pe sârboaica Katarina Krpez Slezak (50 de reușite în turneu). Cristina Neagu, accidentată, este pe 2, cu 44 de goluri. Finala mare, Franța – Rusia, se dispută duminică, la Paris, de la ora 18:30 (TVR1). Campioana europeană se califică la Jocurile Olimpice 2020.
Citeşte întreaga ştire:România – Olanda, finala mică de la Euro 2018 de handbal feminin (duminică, ora 15.00, TVR 1)