Iohannis, la Casa Albă. Trump susține România să devină eligibilă pentru Visa Waiver

Președintele Donald Trump l-a întâmpinat marți pe președintele României, Klaus Iohannis, la o reuniune bilaterală, a doua după cea din 2017.

UPDATE: Comunicat Casa Albă: „Preşedintele Donald Trump reiterează şi consolidează parteneriatul Statelor Unite cu România. Donald Trump îl întâmpină pe preşedintele Klaus Iohannis la Casa Albă pentru a reafirma şi a celebra puternicul parteneriat strategic dintre ţările noastre.”

„În anul 2019, România sărbătoreşte 30 de ani de libertate şi democraţie şi continuă să înregistreze mari progrese în depăşirea moştenirii comunismului. Statele Unite şi România au relaţii din ce în ce mai intense în materie de securitate, energie, cooperare în domeniile nuclear civil şi cibernetic, în avantajul ambelor ţări.

Cele două ţări vor continua să colaboreze pentru a face faţă provocărilor comune de securitate şi a intensifica parteneriatul economic şi energetic. Preşedintele Trump intenţionează să intensifice legăturile bilaterale prin susţinerea eforturilor României de a deveni eligibilă pentru a adera la Programul de eliminare a vizelor, în conformitate cu exigenţele legislaţiei americane”, precizează Casa Albă

____________________________

Cei doi lideri au discutat despre cooperarea în domeniul apărării, energiei și aplicării legii între cele două națiuni, potrivit declarației unui oficial al Administrației Trump, în apropierea vizitei, informează CNN.

De asemenea, vor sărbători 30 de ani de la sfârșitul comunismului și 15 ani de la aderarea țării la NATO. Vizita este una din seriile de întâlniri între Trump și liderii din Europa Centrală.

Conform oficialilor americani, Trump „dorește să arate importanța Europei centrale pentru Statele Unite ca aliați și parteneri de securitate și parteneri de afaceri și comerciali”.

Vizita de marți vine cu câteva zile înainte ca Trump să călătorească în Franța pentru summit-ul G7, unde se va întâlni cu alți lideri mondiali pentru a discuta o serie de probleme globale.

Oficialul american a descris România drept o „țară dinamică” cu care SUA au „relații excelente de prietenie, comerț și securitate”.

Oficialii au fost întrebați de reporteri dacă va exista o decizie în această săptămână cu privire la acceptarea României în programul de renunțare la viză. Răspunsul a fost că acest lucru „se va întâmpla doar atunci când România va îndeplini cerințele programului”.

Programul de renunțare la viză al Statelor Unite permite cetățenilor țărilor participante să călătorească în Statele Unite în scopuri turistice sau de afaceri, fără a fi nevoie să obțină viză.

38 de țări participă în prezent la program, potrivit Departamentului de Stat.

România este una dintre cele câteva națiuni care caută în mod activ să se alăture programului, în așteptarea aprobării guvernului SUA.

Iohannis a vizitat anterior Trump la Casa Albă în iunie 2017 și a adus în discuție ridicarea vizelor, dar nu „în detaliu”, urmând să reia subiectul cu proxima ocazie.

Sursa: newsweek.ro

About admin