Halep merge în “sferturi” la Miami după o revenire fantastică în fața lui Stosur » Cine e următoarea adversară

Simona Halep s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Miami după ce a învins-o pe Samantha Stosur (locul 19 WTA/Australia), scor 4-6, 7-5, 6-2. Românca o va înâlni mai departe pe Johanna Konta.

Jucătoarea noastră a început foarte bine și a realizat break-ul încă din game-ul 3, reușind apoi să-și câștige și serviciul până la scorul de 4-2, când adversara româncei a revenit și a egalat la 4. Acesta a fost și momentul când jocul din primul set s-a rupt, iar jucătoarea din Australia s-a impus cu 6-4.

Setul doi a început cum nu se putea mai bine pentru Simona, care a făcut break-ul încă din start. Stosur a răspuns imediat cu aceeași monedă, dar a reușit să câștige și pe propriul serviciu apoi. Australianca a mai reușit un break și scorul era deja 3-1. Simona a revenit și ea cu un break, iar în cele din urmă setul a fost decis de Halep până să se ajungă la tie-break.

În decisiv Simona a dovedit de ce e a cincea jucătoare a lumii și a practicat un joc aproape perfect, reușind să deschidă setul cu un break. Până la final Halep n-a mai avut nicio emoție!

Halep va juca în ”sferturi” cu Johanna Konta (locul 11 WTA), care a câștigat în fața Larei Arruabarrena, scor 7-5, 6-1.

Simona își poate recâștiga poziția a 4-a în clasamentul WTA dacă va ajunge în finala turneului american, după ce Dominika Cibulkova (locul 4 WTA) a fost eliminată în “optimi”.

Citește mai jos desfășurarea liveTEXT!

SIMONA HALEP – SAMANTHA STOSUR 4-6 / 7-5 / 6-2

GAME, SET, MECI! Simona Halep s-a calificat în sferturile de finală de la Miami, unde o va întâlni pe Johanna Konta (locul 11 WTA).
5-2 Stosur ia și ea un game, dar Halep urmează să servească pentur a merge în ”sferturi”.
5-1 Simona mai are un singur pas de făcut până a ajunge în sferturile de finală de la Miami!
4-1 BREAK! Fantastic! Simona câștigă tot mai ușor pe serviciul adversarei!
3-1 A trecut o oră și 50 de minute din meci și Simona merge ceas! Abia dacă mai face câte o greșeală la fiecare game!
2-1 Stosur își câștigă cu greu serviciul și întrerupe seria de 7 game-uri consecutive câștigate de româncă! Cel mai important e că Simona pare într-o revenire de formă.
2-0 Simona nu mai greșește nicio minge! Românca pare să fie într-o formă uriașă!
1-0 BREAK! Simona ajunge la 6 game-uri câștigate consecutiv în această seară! Jocul lui Stosur suferă evident.
A început setul decisiv! Stosur servește prima!

7-5 Simona a revenit senzațional în meci și trimite meciul în decisiv!
6-5 BREAK! Simona a întors setul în favoarea ei! Urmează să servească pentru a trimite meciul în decisiv!
5-5 Simona salvează o minge de meci și rămâne în joc!
4-5 BREAK! Simona revine în joc și strânge scorul!
3-5 Simona câștigă pe propriul serviciu, dar urmează să servească Stosur!
2-5 Australianca servește imparabil și se apropie la doar un game de calificarea în ”sferturi”.
2-4 BREAK! Simona e alergată dintr-un colț în altul al terenului de Stosur și australianca profită, mai ales că primul serviciu al româncei nu-i reușește mai deloc.
2-3 BREAK! Simona face break-ul la momentul potrivit, deși jocul ei nu strălucește!
1-3 BREAK! Stosur domină jocul din punct de vedere tactic! Simona pierde tot mai multe puncte în schimbul de mingi cu adversara sa.
1-2 Stosur are avantaj pe tabelă, dar e evident că și moral este peste Simona! Jucătoarea noastră e tot mai nervoasă după fiecare punct pierdut.
1-1 BREAK! Halep pierde pe propriul serviciu fără să câștige vreun punct.
1-0 BREAK! Simona a început cu un break setul doi asta și după două duble greșeli ale lui Stosur.
A început setul doi! Stosur servește prima!

4-6 SET PENTRU STOSUR! Simona și-a pierdut evident din agresivitate, iar jucătoarea din Australia a sesizat acest lucru și a profitat!
4-5 Stosur servește din ce în ce mai bine și mai bifează un as! Simona pare tot mai nervoasă.
4-4 BREAK! Simona nu mai reușește un serviciu eficient și îi dă posibilitatea adversarei s-o egaleze.
4-3 Simona și-a trecut în cont cel mai frumos punct al meciului, dar Stosur își face serviciul cu greu. Australiencei nu-i prea intră primul serviciu. Următorul game se joacă cu mingi noi.
4-2 Simona a făcut prima dublă greșeală în această seară, dar următoarele servicii i-au intrat mai bine și s-a impus.
3-2 Stosur câștigă pe propriul serviciu. Simona n-a reușit decât un punct în acest game.
3-1 După ce a fost condusă cu 0-30 Halep a revenit și și-a majorat diferența pe tabelă după un rever în lung de linie superb.
2-1 BREAK! Halep face primul break al meciului! Stosur a reușit cel de-al doilea as al său în acest joc, dar Simona a profitat de o dublă greșeală a australiencei.
1-1 Simona a servit și ea destul de bine, deși Stosur a reușit două mingi fantastice. Cu toate acestea, Halep și-a făcut serviciul, reușind totodată și un as.
0-1 Simona a câștigat tragerea la sorți și a ales să servească prima adversara ei. A fost cu ghinion alegerea pentru că Stosur a servit foarte bine și și-a adjudecat primul game, reușind și un as.
A început meciul! Australianca servește prima!
Cele două jucătoare au ieșit la încălzire! Mai sunt doar câteva minute până când începe meciul!

Sursa: GSP.ro

About admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*