Benzina e istorie? Noul ‘combustibil al viitorului’ e deja în uz în Europa

Specialiştii vorbesc despre noul combustibil al viitorului care este deja în uz în Europa. Benzina şi motorina sunt istorie?!

Care este combustibilul viitorului?!
Chinezii investesc masiv în ceea ce numesc “noul combustibil al viitorului”. Conform acestora, hidrogenul va lua locul benzinei şi motorinei în anii următori. Cea mai mare piaţă auto din lume şi-a propus să aibă peste un milion de astfel de vehichule până în 2030, înlocuindu-le chiar şi pe cele electrice.

Motoarele cu hidrogen sunt nepoluante, acţionează la fel ca benzina, însă singurele reziduuri care rezultă în urma arderii sunt vaporii de apă. În plus, este şi cel mai răspândit element chimic de pe Pământ, aşadar se găseşte din belşug.

Din păcate, acest carburant s-a dovedit a fi unul scump, pentru moment. În plus, staţiile de alimentare sunt foarte puţine. Prima ţară care a implementat aşa ceva a fost Norvegia, însă preţul ridicat a făcut ca autorităţile să oprească proiectul. În urmă cu doar câţiva ani, Statele Unite ale Americii estimau că înlocuirea maşinilor cu cele are să funcţioneze cu hidrogen ar costa aproape un trilion de dolari.

Germania şi Italia au trenuri care folosesc hidrogenul
Din ce în ce mai multe state europene apelează la trenurile cu propulsie cu hidrogen pentru a reduce poluarea. Germania şi Italia deja au mijloace de transport în comun care funcţionează pe celule de hidrogen. De asemenea, din 2013, francezii vor implementa şi ei proiectul pentru a înlocui locomotivele diesel.

Unul dintre vicepreşedinţii grupului francez Alstom, Gian Luca Erbacci, a declarat că trenurile şi-au dovedit deja eficienţa comercială în Germania. Deutsche Bahn are peste 1.300 de locomotive diesel, dar doar 61% din reţeaua feroviară este electrificată.

Pe de cealaltă parte, Elon Musk (CEO Tesla) a descris “fuel cell” (propulsia cu hidrogen) ca fiind una “stupidă”.

“Este un concept prost, stupid. Este greu de imaginat că va avea succes acest combustibil”, a declarat directorul producătorului de maşini electrice, conform CNBC.

Sursa: soferidinromania.ro

About admin